Atenţionare paradoxală

Destinul amestecă pachetul de cărţi, iarnoi ne aşezăm la masă şi jucăm.

Arthur Schopenhauer

Autorul acestei cărţi a scris în trecut mai multe cărţi ştiinţifico-fantastice şi câteva umoristice. Embrionul volumului de faţă a fost publicat sub formă de articol într-o revistă ştiinţifico-fantastică. În concluzie, aceasta este o operă ştiinţifico-fantastică, asezonată cu câteva exerciţii de umor negru. Într-o asemenea conjunctură, conţinutul acestei cărţi este, în esenţă, pură speculaţie şi, în consecinţă, nu e adevărat. Nici un tribunal nu i-a certificat veridicitatea. Nici un om de ştiinţă nu i-a demonstrat autenticitatea.Nici chiar Papa nu l-a declarat verosimil. Nici un jurnalist nu a scris despre el în ziarele importante. Nici un telejurnal nu a vorbit despre el. În concluzie, nu este adevărat. Atenţie însă: nu susţin nici că, dimpotrivă, ar fi fals. Ar fi liniştitor să fie considerat fals, dar de unde şi până unde realitatea trebuie să fie cu orice preţ liniştitoare?

Haideţi s-o considerăm un fel de pisica lui Schrödinger¹, o creatură atât vie, cât şi – paradoxal –  moartă în acelaşi timp, atât adevărată, cât şi falsă până în clipa în care cineva va controla cum stau într-adevăr lucrurile. Sau – dacă comparaţia vi se pare problematică – faceţi pur şi simplu aşa: nu credeţi nici un cuvânt din cele ce urmează de aici înainte şi savuraţi o călătorie în ţara minunilor, luând aminte la peisaj.

¹ Paradoxul pisicii lui Schrödinger este un experiment gândit de Erwin Schrödinger: serveşte la explicarea comportamentului probabilistic al obiectelor în mecanica cuantică şi a posibilelor modificări produse de măsurarea proprietăţilor acestora, în acord cu principiul indeterminării al lui Heisenberg.Să presupunem că într-un recipient închis, de oţel, avem o pisică şi un dispozitiv prin care o fiolă cu otravă este spartă, dar numai în cazul în care un atom radioactiv plasat şi el în interiorul cutiei se dezintegrează.După un anumit interval de timp, probabilitatea ca pisica să fie moartă este aceeaşi cu probabilitatea ca atomul să se fi dezintegrat. Având în vedere că până la momentul observaţiei starea atomului este indeterminată, pisica este atât vie, cât şi moartă până când se deschide cutia (respectiv, până la momentul observaţiei). (După Wikipedia, Enciclopedia liberă) (n.a.)

Prolog exploziv

Nimic nu este ceea ce pare a fi. Pentru cătotul pare a fi ceea ce nu este şi viceversa –ceea ce este nu pare a fi, iar ceea ce nueste pare a fi.

Lewis Carroll, Alice în Ţara Minunilor

Trebuie să recunosc: pe moment, am căzut în capcană. Până şi Oriana Fallaci² a căzut în capcană. Cu toţii am făcut-o. Era o gigantică păcăleală de 1 aprilie, însă nu ne-am dat seama pentru că a fost pusă în practică, cu viclenie, în afara stagiunii.

Pe 11 septembrie 2001, asemenea câtorva miliarde de persoane din lumea întreagă, am înţepenit în faţa televizorului, asistând înmărmurit la împlinirea Incredibilului, convins – la fel ca victimele lui Orson Welles, cu câteva decenii în urmă – că se transmitea în direct Realitatea, şi nu – aşa cum avea să iasă la iveală mai târziu – episodul-pilot al unui nou serial de ficţiune. Avioane de linie, deturnate de terorişti kamikaze, folosite la dărâmarea Turnurilor Gemene şi pentru umilirea Pentagonului! Părea un film. Chiar şi cei ce aveau să supravieţuiască prăbuşirii turnurilor declarau mai târziu că avuseseră aceeaşi impresie. Până şi lor li s-a părut că se aflau într-un film. În realitate însă, totul s-a întâmplat cu adevărat. Sau pe-aproape.

Spre seara zilei de 11 septembrie începeam să am unele dubii, însă nu le-am luat în serios, arhivându-le de urgenţă în debaraua cu idei paranoice gratuite. Îndoielile fuseseră generate de o analiză simplă, de tip cui prodest, respectiv: cine şi ce ar avea de câştigat din toată povestea asta? Probabil că 90% din toate misterele politicocriminale ale lumii se pot rezolva răspunzând cu luciditate la această banală întrebare, izvodită din înţelepciunea strămoşilor noştri. Lipseau însă datele care să dea substanţă  fanteziei sau, mai bine zis, îmi lipseau mie. Erau alţii care înţeleseseră deja totul. Ca să dau un singur exemplu, comandantul în exerciţiu al aviaţiei ruse, Anatoli Kornukov, a declarat chiar a doua zi după atentat că finalizarea unei operaţiuni de acest gen este considerată în general imposibilă3, în vreme ce Putin a clamat – ironizându-i pe americani – disponibilitatea Rusiei de a oferi pe viitor protecţie aeriană Statelor Unite. Tom Clancy a declarat că, dacă ar fi scris o carte în care să se fi verificat evenimentele ce tocmai se petrecuseră în realitate, nici o editură n-ar fi publicat-o, considerând-o complet neverosimilă.

² Oriana Fallaci (1929-2006), jurnalistă şi scriitoare italiană de notorietate internaţională, autoare, printrealtele, a unor controversate cărţi şi articole pe tema fenomenului „11 septembrie“ (n. tr.).

³ emperors/clothes.com/news/airf.htm

În clipa în care scriu aceste rânduri au trecut doi ani de la acea zi fatidică, iar între timp datele au ieşit la lumină, fiind la îndemâna tuturor. Desigur, nu le veţi descoperi nici scrise cu litere de-o şchioapă în marile cotidiene, nici în jurnalele de ştiri şi nici în cuvintele analiştilor care fac pe ei de frică, marcaţi de teroarea că ar putea să nu pară politically correct, pierzându-şi mai apoi privilegiile. Imaginaţi-vă,aşadar, că lecturaţi un SF politic şi savuraţi-l ca şi cum nu ar fi adevărat (cu toate că, presupunându-l adevărat, savoarea sa este mult mai dulce). Spre beneficiul lecturii antrenante pe care v-o doriţi, voi recurge din când în când la clasica retorică complotistă, pe care însă, de dragul paradoxului, vă invit s-o trataţi cu neîncredere.Promit să vă bulversez – asta da! – şi încă mult. Nu sunt aici pentru a vă revela adevărul. Departe de mine aceasă aroganţă de care probabil că mă bănuiesc mulţi. Mă mulţumesc să vă tulbur somnul raţiunii, insinuându-mă în acea visare cu ochii deschişi care persistă în creierele voastre încă din ziua în care – deşi nu hotărâserăţi să mergeţi la cinema – acesta a venit la voi acasă, travestit în evenimente de cronică internaţională, ziua în care cel mai mare colossal mediatic al tuturor timpurilor, atacul terorist de la 11 septembrie 2001, a avut glorioasa şi memorabila Premieră Absolută, pe reţelele de televiziune unificate ale mapamondului. Ce spectacol uriaş şi ce efecte speciale impresionante! Însă superba magie a acestei opere de ficţiune poate fi apreciată la justa ei valoare doar pătrunzând adânc în procesul de execuţie a produsului (căci adevărata capodoperă este în realitate scenografia acestui America under Attack); descoperind cine sunt efectiv actorii şi cine figuranţii, cui îi aparţineregia şi cine a girat producţia; aplaudând curajul stuntman-ilor; admirând geniul scenari ştilor; rămânând cu gura căscată în faţa ingeniozităţii marilor şi neasemuiţilor maeştri americani ai efectelor speciale.

Totuşi,nu vom spune nimic adevărat în sensul absolut al conceptului: e bine să aveţi mereu limpede în minte acest lucru. Scopul este acela de a ne juca cu datele pe care le avem, rearanjându-le după bunul nostru plac, compunând astfel o istorie diferită, mai puţin plictisitoare şi neverosimilă decât cea pe care ne-au arătat-o până acum televiziunile.

„Realitatea în sine“ nu există. Există însă naraţiuni despre Realitate sau, altfel spus, reprezentări ale acesteia. Tehnic, unele naraţiuni sunt mai valoroase decât altele, dar în orice caz nici una nu se dovedeşte adevărată pe de-a-ntregul. La mijloc este vorba doar de limitele creierului nostru: credem că povestirile „adevărate în sine“ există şi că „Realitatea în sine“ este cu adevărat cognoscibilă. Oare câte drame patetice s-au petrecut plecând de la această premisă falsă?

Cred însă că am filozofat îndeajuns; ar fi timpul să trecem la povestea noastră, la cronica noastră crudă, plină de intrigi diabolice şi mistificări meşteşugite, înainte ca publicul cuprins de plictiseală să se evapore, părăsind piaţa în care ne ţinem discursurile încărcate de elocinţă strâmbă.

În mintea noastră, a tuturor, există o poveste, respectiv povestea evenimentelor care s-au petrecut în fatidica zi de 11 septembrie 2001 în Manhattan, New York.Această poveste există efectiv în mintea covârşitoarei majorităţi a locuitorilor globului terestru, sau cel puţin a celor ce trăiesc în regiuni unde televiziunea a pătruns.Sunt convins însă că măcar frânturi ale acestei poveşti au ajuns chiar şi în punctele cele mai înapoiate şi sălbatice din zonele cel mai puţin civilizate de pe planetă. Ăsta da mare succes la public! Puţine povestiri ajung în toate cotloanele lumii. Cea petrecută pe 11 septembrie este una dintre ele. Nici chiar povestea lui Dumnezeu nu a fost depănată în aceiaşi termeni peste tot în lume (drept dovadă, a se lua aminte la nenumăratele religii existente!) Spre deosebire de toate celelalte, povestea lui 11 septembrie 2001 este unică şi neechivocă. Ce erezie mai mare vreţi decât aceea de a uita o clipă povestea lui 11 septembrie 2001 şi a te aventura pe teritoriul virgin, neexplorat al unei poveşti diferite despre 11 septembrie 2001! În concluzie, să pornim la drum: să înceapă, în sfârşit, schisma memelor! Oare mema mutantă poate fi la fel de contagioasă ca mema din care s-a desprins?

Pentru a istorisi o altă poveste, trebuie mai întâi de toate să acceptăm ca plauzibilă ipoteza că povestea originală este în realitate un mit sau, altfel spus, că este – în întregime sau în parte – ireală. Este vorba despre o pură necesitate tehnică, aşadar nu mă blamaţi dacă acum sunt constrâns să introduc această ipoteză deranjantă. Nu e nevoie să renunţaţi la a mai crede în povestea pe care deja o cunoaşteţi. Dimpotrivă! Vă invit călduros să vă păstraţi toate convingerile existente, fără a confunda naraţiunea mea cu fragmente din realitate.

Dacă, din pure necesităţi tehnice, trebuie să ne asumăm ipoteza că povestea originală a lui 11  septembrie este – în întregime sau doar în parte – falsă, atunci noua noastră poveste nu poate face abstracţie de o aşa-zisă teorie a complotului. Ştiu, e banal, însă pe de altă parte toate poveştile din lumea asta sunt la urma urmelor banale, iar poveştile captivante ale altor lumi sunt încă blocate între graniţele lumilor cărora le aparţin.

Un complot urzit ca la carte are nevoie de conspiratori (altminteri devine o chestiune cu conotaţii supranaturale).

Înainte să trecem la dezvăluirea numelor şi prenumelor protagoniştilor povestirii noastre, este totuşi necesar să spunem în câteva cuvinte ce înţelegem în realitate prin termenii „complot“ şi  „conspiratori“, de vreme ce în această emoţionantă istorisire vom avea parte la discreţie – vai nouă! – de comploturi şi conspiratori.